

Proiect cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Capital Uman 2014-2020
Autor: Adina Sardare
Având în vedere necesitatea adoptării unor instrumente care să protejeze mediul de afaceri, în contextul pandemiei de COVID-19, context în care, prin măsurile impuse de autorități, acest sector a fost unul dintre cele mai afectate, Guvernul României a adoptat recent OUG nr. 69/2020 pentru modificarea și completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, precum și pentru instituirea unor măsuri fiscale, act normativ care conține o serie de facilități de care pot beneficia proprietarii de spații comerciale, dar cu respectarea anumitor condiții.
Astfel, potrivit OUG nr. 69/2020, autoritățile locale pot acorda proprietarilor de centre comerciale și alte spații cu asemenea destinație reduceri de până la 50% la impozitul pe clădiri dacă aceștia, la rândul lor, au acordat facilități chiriașilor lor, precum reducerea de 50% a chiriei, însă numai pentru spațiile în care activitatea a fost afectată sau întreruptă de restricțiile impuse de epidemia de coronavirus.
Prin adoptarea acestui act normativ, autoritățile guvernamentale au dorit să asigure și o protecție a chiriașilor a căror activitate a fost închisă în această perioadă și care au suferit pierderi financiare din cauza aceasta, în condițiile în care sprijinul acordat proprietarilor este condiționat de dovada existenței mecanismelor de negociere între cele două părți pentru chirii mai mici pe perioada crizei generate de epidemia de coronavirus
În conformitate cu prevederile art. 5, decizia privind acordarea facilităților la plata impozitului anual pe clădiri sau a taxei lunare pe clădiri revine consiliilor locale, care au posibilitatea să adopte măsura până la data de 14 august 2020. Prin urmare, Ordonanța nu obligă autoritățile locale la o astfel de măsură, ci aplicarea acesteia rămâne la latitudinea autorităților administrației publice locale competente.
Pentru a beneficia de această facilitate, potențialii beneficiari trebuie să depună la organul fiscal local competent o cerere de acordare a reducerii, până în data de 15 septembrie 2020.
Proprietarii de centre comerciale și alte spații cu asemenea destinație care vor să beneficieze de reducerea cu până la 50% a impozitului, trebuie să îndeplinească cumulativ două condiții, care trebuie să se regăsească într-o declarație pe propria răspundere:
– au renunțat la cel puțin 50% din plata chiriei pe care o aveau de încasat, proporțional cu diminuarea spațiului destinat activităților economice;
– cel puțin 50% din suprafața totală deținută și dată spre închiriere nu a fost utilizată la data de 14 mai, dat fiind faptul că cei care desfășurau activități în acele spații au fost nevoiți să își întrerupă/suspende activitatea, ca o consecință a măsurilor impuse de către autorități pentru limitarea răspândirii epidemiei cu coronavirus; în această situație, proprietarii care dețin clădiri nerezidențiale trebuie să verifice dacă cel puțin 50% din suprafața totală deținută și dată în folosință pentru desfășurarea unor activități economice către alte persoane fizice sau juridice este afectată de întreruperea totală și/sau parțială a activității acestora la data de 14 mai 2020.
Astfel, la cererea pe care trebuie să o depună la organul fiscal local, proprietarii de centre comerciale vor anexa, pe lângă declarațiile lor pe propria răspundere din care să reiasă că ambele condiții de mai sus sunt îndeplinite și declarațiile pe propria răspundere ale chiriașilor cu privire la întreruperea totală a activității economice. În situația întreruperii parțiale a activității, se vor să anexa certificatele pentru situații de urgență emise de Ministerul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri.
Potrivit prevederilor art. 5 pct. 7 din OUG nr. 69/2020, persoanele care au plătit impozitul anual pe clădiri datorat pentru anul 2020, integral sau parțial, pot solicita restituirea acestuia.
În același timp, potrivit pct. 10 al aceluiași articol, rămâne aplicabilă acordarea bonificației de 10% pentru plata impozitului la termen (până la data de 30 iunie 2020 – a fost prelungit în contextul stării de urgență, de la 31 martie, termenul normal), inclusiv în cazul proprietarilor care vor beneficia de reducerea suplimentară de până la 50%. Practic, până la acel moment, proprietarii de clădiri, terenuri, mașini pot să beneficieze de o reducere de 10% oferită prin legea fiscală dacă achită tot impozitul pe anul curent.
Este foarte important de precizat că actul normativ nu face referire la perioada pentru care se aplică reducerea impozitului. De asemenea, nu se precizează clar dacă reducerea cu până la 50% se va aplica întregului impozit anual pe clădiri sau această reducere se va aplica proporțional cu durata stării de urgență.
De asemenea, este insuficient clarificat aspectul referitor la categoriile de proprietari cărora li se vor aplica această facilitate: doar acelor proprietari care au redus chiria cu cel puțin 50% pe durata stării de urgență sau se va aplica și acelor categorii care vor lua această hotărâre pentru perioadele viitoare.
Mai mult decât atât, rămâne de stabilit în ce măsură procentele sunt corelate. În condițiile în care proprietarii trebuie să scadă chiria cu cel puțin 50%, reducerea în cazul impozitului pe clădiri rămâne la latitudinea consiliilor locale, care au libertatea să stabilească nu doar procentul de reducere, ci și dacă acordă sau nu facilitatea.